Îndrăgostiţii

Niciodată nu mi-au plăcut oamenii ce iubesc orb. Ştiţi faza aia cu "dragoste până la stele", cu "mereu împreuna" şi cu "tu eşti totul pentru mine". Sunt un pic mai fatalistă, de asta nici nu cred în aceste lucruri oarbe, e prea absurd. Orice în univers e trecător, iar excepţii nu există.
De ce nu suport îndrăgostiţii? Poftim o scurtă listă:

1. Nu judecă clar, fac alegeri greşite;
2. Sunt gata să jertfească totul "în numele iubirii";
3. Nu văd posibilititatea despărţirii eventuale;
4. Persoana iubită mereu e perfectă;

Acum explicare pe puncte de ce nu-mi plac aceste lucruri:

1. Persoana adorată poate fi un idiot cumplit, însă cel ce adoră nu observă şi astfel se desparte de oameni normali;
2. Lasă deoparte familia care le iubeşte mai mult ca toate iubirile împreună luate, precum şi prietenii care ţineau la ei, deoarece persoana iubită are nevoie de mai mult timp;
3. Dragoste până la stele."Noi niciodată nu ne vom despărţi" iar peste două sau trei luni zice ca fosta/fostul erau nemernici şi în general oameni răi;
4. Iar când apar minţile care arată faţa reală, cineva rămâne cu inima frântă, deoarece idealul şi realitate sunt cer şi pamânt.

 Ştii, nu aş fi aşa de nemulţumită dacă aş vede dragoste reală, iar sub noţiunea asta, sunt relaţiile platonice. Mereu credeam că oamenii sunt mai presus de instincte, însă totuşi mă conving că greşeam. Relaţiile platonice nu prea există pe Terra noastră, întrucât oamenii vor plăcerea momentană. Mi-i greu să înţeleg oamenii ce se căsătoresc având în urmă o relaţie bazată doar pe plăcere fizică şi aproape zero platonicism, sincer. Însă totul e posibil, şi de fiecare dată, cu fiecare relaţie studiată în plus, mă autoconving că societatea modernă nu crede în posibilitatea existenţei a relaţiilor platonice.
 Îmi permit chiar să presupun că numărul mare de divoruri din societatea modernă sunt influenţate nu atât de libertatea de a divorţa, cât de libertatea de a primi placere fizică fără a fi judecat de societate. Acum câteva decenii relaţiile sexuale erau judecate foarte urât de societate, iar fetele care nu mai erau virgine erau înjosite. Acum câteva decenii pentru o eventuală căsătorie perechea vorbea mult timp, petreceau timpul împreună, însă fără a întreţine un raport sexual, astfel ei se cunoşteau reciproc, astfel relaţia era bazată pe simpatie morală şi mai puţin fizică. De asta îmi permit să presupun că divorţurile erau mai rare, deşi asta nu înseamnă că dreptatea e departea mea, e doar o presupunere.